Serbia a depăşit Spania cu scorul de 92-89 într-un meci pe care l-a controlat, dar în care a avut nevoie de un coş incredibil pentru a elimina cea mai titrată echipă din baschetul mondial în ultimii patru ani. Serbia s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de baschet masculin, luându-şi cu această ocazie revanşa pentru finala pierdută în urmă cu un an la EuroBasket.Meciul a fost transmis în direct pe Sport 1.
Echipa antrenată de către Dusan Ivkovic s-a instalat la conducere pe tabela de marcaj încă din primul sfert, unul deosebit de bogat în reuşite pe tabela de marcaj. Plavii conduceau cu scorul de 27-23 la capătul primei secvenţe, după care, în actul al doilea s-au lovit de o replică solidă din partea adversarilor. Totuşi, jucătorii din ţara vecină au terminat repriză într-o notă ascendentă şi au intrat la vestiare la adăpostul unui 49-41.
La reluare, în debutul actului al 3-lea, Spania a înscris primele opt puncte, într-o perioadă în care sârbii păreau complet deconectaţi de la miza acestei partide. Jucătorii plavi au comis de mai multe ori abatere de paşi sau alte infracţiuni în momente când posesia mingii era în mâinile propriilor jucători. Muştruluiţi de pe banca tehnică, ei au revenit relativ repede în joc şi au profitat de seara extrem de fastă la aruncările din acţiune. Înaintea ultimelor 10 minute de joc, tabela de marcaj indica un avantaj minim pentru Serbia, scor 67-64.
În sfertul decisiv arbitrii au fluierat de mai multe ori blocaj ilegal, dar treptat jucătorii celor două echipe au revenit în prim planul jocului. Serbia a continuat să profite de apărarea total neinspirată gândită de adversari pentru a puncta de pe semicerc. Cei mai inspiraţi la acest capitol în actul final au fost Dusko Savanovic şi Marko Keselj, dar de cealaltă parte Rudy Fernandez şi Juan Carlos Navarro au dat replica.
Marko Keselj a înscris un coş de trei puncte în penultimul minut de joc pentru a desprinde Serbia la cinci lungimi pe tabela de marcaj, dar Juan Carlos Navarro a replicat cu aceeaşi monedă la celălalt capăt al terenului, iar apoi l-a servit magistral pe Marc Gasol, care a restabilit egalitatea la 89 când pe ceas rămăseseră 26 de secunde de joc.
Ivkovic a cerut timp de odihnă, dar la reluare plavii nu au executat nicio schemă, luând probabil în considerare o eventuală repriză suplimentară. Totuşi, Milos Teodosic a aruncat de la mai bine de opt metri şi mingea a intrat direct în coş. Ibericii au cerut la rândul lor timp de odihnă, dar la repunere au scăpat mingea şi timpul s-a scurs.
Antrenorul Spaniei, Segio Scariolo, a optat să se apere zonă în sfertul decisiv. O decizie foarte ciudată ţinând cont de faptul că Serbia este cunoscută ca fiind o echipă nu doar încărcată de foarte buni aruncători de la semidistanţă şi distanţă, dar este o formaţie ce se descurcă mai mult decât decent pe atac poziţional, având o circulaţie a mingii deosebit de bine pusă la punct. În condiţiile în care plavii au avut o seară proastă la linia de pedeapsă, la care se adaugă eliminările lui Markovic şi Bjelica, marele semn de întrebare asupra motivului pentru care Spania a pierdut va fi pus probabil pe seama acestei decizii a tehnicianului italian de pe banca Spaniei.
Cert este că în ultimele trei minute de joc din sfertul decisiv ibericii au revenit la apărare om la om, una foarte agresivă, dar şi aşa Marko Keselj, unul dintre specialiştii Serbiei la aruncări a înscris cu o mână în faţă.
Remarcaţi
Serbia - Novica Velickovic 17 puncte, 5 recuperări; Marko Keselj 17 puncte; Dusko Savanovic 15 puncte, 5 recuperări; Nemanja Bjelica 14 puncte; Milos Teodosic 12 puncte, 8 pase decisive şi 5 recuperări.
Spania - Juan Carlos Navarro 27 puncte, 5 pase decisive; Jorge Garbajosa 18 puncte, 6 recuperări; Rudy Fernandez 15 puncte, 5 recuperări; Marc Gasol 13 puncte, 5 recuperări.
Felipe Reyes a fost un non-factor pentru echipa Spaniei într-un meci în care Sergio Scariolo avea nevoie de cât mai multe arme ofensive posibile. Dacă jucătorul echipei Real Madrid a şi fost uitat pe bancă, Ricky Rubio a contat prea mult pe faza ofensivă a echipei Spaniei şi acest lucru nu a fost deloc un avantaj. Rubio a fost 'citit' de adversari, iar în teren acest lucru pare să se fi simţit în momentele cheie, atunci când Navarro şi Fernendez au preluat frâiele. De menţionat că Navarro a făcut un meci imens din punct de vedere ofensiv dar ratările exasperante ale lui Fernandez de pe semicerc (0/5 la trei puncte), sau totala lipsă de inspiraţie a lui Reyes şi Llull au împiedicat campioana mondială din Japonia să se califice mai departe.
Marko Keselj şi Nemanja Bjelica au combinat pentru opt reuşite din spatele semicercului, aceştia semănând panică în defensiva echipei campioane. Ei au fost ajutaţi de un Novica Velickovic de senzaţie, jucător care la un moment dat cerea cu disperare să fie schimbat întrucât fusese epuizat de fazele ce se succedeau în mare viteză şi care l-au avut în prim plan la ambele capete ale terenului. Pivotul Nenad Krstic a câştigat duelul cu Marc Gasol, plasamentul şi viclenia plavului fiind atuuri decisive în faţa mezinului familiei Gasol. În fine, Milos Teodosic a arătat din nou de ce este MVP-ul ultimei ediţii a Euroligii. Angajarea pivotului, rafinamentul şi clarviziunea din jocul acestui baschetbalist au fost egalate doar de tupeul de a arunca de la mai bine de opt metri, la scor egal, când pe ceas mai erau trei secunde de joc din meci în condiţiile în care a ratat în prealabil şase din cele şapte aruncări de trei puncte executate în acel meci.
Spania părăseşte din faza sferturilor de finală o competiţie de anvergură pentru prima dată după Jocurile Olimpice de la Atena, din anul 2004. Atunci ibericii au fost depăşiţi de Brazilia, scor 67-64, chiar în sferturile de finală. Între 2006 şi 2009, Spania a jucat patru finale în succesiune: două la EuroBasket, una la Campionatul Mondial, respectiv una la Jocurile Olimpice.
Serbia revine în semifinalele unei ediţii de campionat mondial pentru prima dată după o pauză de opt ani. Ultima dată când plavii au ajuns în penultimul act s-a întâmplat la mondialul de la Indianapolis, atunci când echipa condusă de către Dejan Bodiroga şi Vlade Divac aducea ultimul titlu mondial echipei care se intitula Iugoslavia.
În semifinale, sârbii vor întâlni câştigătoarea confruntării dintre Slovenia şi ţara gazdă, Turcia, în direct pe Sport 1 de la 21:00.
Sursa: numaibaschet.ro
scuze pentru walloftext, nu trebuie sa cititi tot... si dupa cum speram, serbia merge mai departe, dupa un meci fenomenal de ambele parti

